Noul ministru al Educaţiei, Emil Boc, are de rezolvat o problemă extrem de dificilă, pe care a avut amabilitatea să i-o paseze şeful său din Guvern, adică tot el. Normal, pe vremea când Boc-premierul a aruncat pisica în curtea ministerului, nu se gândea că tot el va trebui să o şi rupă. Dar, vorba unui clasic, viaţa şi educaţia e complexe şi are multe aspecte. Mai ales când eşti posesorul unei Burse Speciale a Guvernului României (BSGR). Adică o bursă prin care statul român îţi plăteşte studiile la o universitate din topul celor mai bune o sută de instituţii academice mondiale, cazarea în străinătate, transportul şi ceva bani de buzunar, cu singura condiţie ca după absolvire să te întorci în ţară şi să munceşti cinci ani într-un post de conducere şi răspundere din administraţia centrală, locală sau în diplomaţie.

Dacă ai unde, fraiere!

Premierul Boc i-a făcut viaţa grea ministrului Educaţiei Boc


Înainte să înţelegeţi care sunt marile probleme ale acestui program de burse, trebuie să vedeţi şi cum arată una mică, dar iritantă. Dacă, de exemplu, un asemenea bursier îşi îngheaţă studiile un an pe motive medicale, când vrea să se reîntoarcă la şcoală observă că nu mai are cine să îi semneze diverse hârtii. Hârtii (chestiuni birocratice în care nu vom intra) care ar trebui, conform normelor metodologice de aplicare a Legii 157/2004, să treacă printr-o comisie. Care comisie e numită prin decizie de către prim-ministru, după cum stă scris negru pe alb la articolul 8. Aşa cum poate aţi ghicit, comisia respectivă e formată din diverşi reprezentanţi ai mai multor ministere şi a avut ultima şedinţă în 2008. De ce a fost ultima şedinţă a comisiei acum aproape un an? Pentru că premierul Emil Boc nu a binevoit să îi actualizeze componenţa după ce foştii membri şi-au încetat activitatea. Ceea ce înseamnă că problema Adinei Cîrjean, de exemplu, care studiază dreptul la University of London şi trebuie să îşi reia cursurile oprite temporar din motive medicale, este practic imposibil de rezolvat. Pentru că e nevoie de acordul unei comisii care e puţin inexistentă. Adina i-a trimis o petiţie premierului şi premierul i-a răspuns că e treaba ministrului Educaţiei. Nouă, premierul ne-a spus, însă, că abia pe 25 septembrie au fost notificate ministerele care trebuie să desemneze membrii comisiei, astfel încât el să îi poată numi prin decizie. De ce anume abia în septembrie 2009, şi nu imediat după numirea sa ca premier, nu a vrut să ne detalieze. Cert e că dacă Emil Boc, ministrul Educaţiei, nu îl va urechea până la sfârşitul lunii octombrie pe prim-ministru, adică tot pe Emil Boc, Adina va pierde înscrierea în noul an universitar. „Eu am adus vorba de câteva ori în şedinţele de guvern despre această problemă, a Comisiei pentru programul BSGR, dar nu am găsit susţinere“, ne-a declarat Ecaterina Andronescu, fostul ministru al Educaţiei.

Statul a plătit 5.000.000 de euro ca să pregătească angajaţi la privat


Povestea Adinei Cîrjean este elocventă pentru modul în care Guvernul român a reuşit să îşi tragă singur o ţeapă epocală, concretizată prin aproximativ cinci milioane de euro investiţi în educaţia de excepţie a 148 de tineri. Başca investiţia în aproape o sută de şuturi în fund care li s-au tras acestora, după ce s-au întors în ţară pentru a lucra în administraţia centrală, locală sau în diplomaţie. Spunem o sută, pentru că vreo 40 sunt încă studenţi, iar vreo zece lucrează prin diverse ministere, însă nu pe poziţiile pentru care au fost pregătiţi. Adică aproape o sută de tineri cu specializări la universităţi de top au fost plătiţi de statul român ca să lucreze la firme private.

Bursierii au garantate posturi inexistente


Totul a început în 2004. Când, pentru a impresiona Uniunea Europeană cu voinţa politică a românilor de a-şi schimba năravurile proaste din administraţia centrală şi locală, Guvernul Năstase a inventat proiectul Bursele Speciale ale Guvernului României (BSGR). Care trebuiau acordate la vreo 50 de tineri pe an. Legislaţia care a reglementat toată povestea indica cine dă banii, cine îi administrează şi chiar cine trebuie să centralizeze posturile libere pe care urmau să le ia în primire absolvenţii. În acest ultim caz, era vorba de Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici. Ceea ce nu a prevăzut programul iniţiat de Guvernul Năstase şi nu a fost îmbunătăţit nici de Guvernul Tăriceanu a fost o chestiune de aparent detaliu. Spunem aparent, pentru că, de fapt, este o treabă foarte serioasă: în ce termen trebuie ANFP să le găsească tinerilor absolvenţi locuri de muncă şi ce urmează să se întâmple dacă nu o face. În schimb, atunci când plecau la bursă, tinerii semnau contracte prin care se obligau să muncească între trei şi cinci ani în folosul statului român, în caz contrar fiind obligaţi să plătească înapoi toţi banii investiţi în ei. În medie, cam 30.000 de euro. „A fost o lacună legislativă. Legea care reglementa bursele spunea că absolvenţii trebuie angajaţi direct pe anumite posturi, dar Codul Muncii impune ca ei să dea examene. Şi dacă venea altul, mai bine pregătit?“, ne-a declarat Ecaterina Andronescu, fostul ministru al Educaţiei.

Vii ar ză best


Asaltată de disperarea studenţilor (care, pe lângă problemele de mai sus, nu îşi primesc banii de bursă), Magdalena Jianu, directoarea Centrului Naţional pentru Burse în Străinătate (instituţie aflată în subordinea Ministerului Educaţiei şi care gestionează în prezent programul BSGR), a transmis universităţilor străine nişte scrisori. Prin care, teoretic, încerca să îşi ceară scuze pentru neplata la timp a taxelor de şcolarizare. Practic, însă, engleza de baltă combinată cu formulări din tratate medievale de vasalitate au dat naştere unor texte penibile. Căci ce formulă de început este mai expresivă decât „Centrul Naţional pentru Burse în Străinătate trimite cele mai bune urări Universităţii din Manchester“? Sau cât de grăitor e faptul că autorul unei scrisori oficiale nu a verificat gramatica folosită nici măcar cu progrămelul specializat din Microsoft Word? Ar fi văzut, astfel, că nu se scrie, de exemplu, „will be send“, ci „will be sent“.